Vorbe

O ofertă de pace facută unui om care te urăște va fi negreșit percepută ca o umilință și-un motiv în plus să te urască. Ura trebuie tratată numai și numai cu  indiferență.

Sub umbrela globalizării, lumea se afundă în mocirla disensiunii. Cataclismul către care se îndreaptă omenirea este fără precedent. De această dată francezul se va năpusti asupra francezului, neamțul asupra neamțului, soția asupra soțului, copilul asupra părintelui. Conflictul este mutat în interior și fiecare parte va cauta s-o extermine pe cealaltă ca pe un soi de tumoare canceroasă tangibilă prin cătare.

Fanatismul religios, ura cretinoido-ateistă, nihilismul dement, toate bolile stupidei minți omenești sunt acum în lesă ținute, dar atent și strategic hrănite. Sunt păstrate vârtoase și vor fi eliberate odată ce sângele va fi suficient să le incite dar insuficient să le sature. Ca o ironie macabră, ele, ideile pentru care suntem gata să ucidem, ne definesc cel mai bine, căci de ce este mai bine definit bolnavul dacă nu de propria boală? Și cum la nivel de idei nu se iau ostatici, e cuminte de așteptat o luptă pe măsura lor.

Iar la sfârșit, când sângele curs va fi deja prea mult pentru a se mai putea răci vreodata, vom avea și câștigătorul; caricatura universului, bătaia de joc a evoluției și flegma creației – OMUL.

 

Tu, de ce parte vei lupta? Căci OM ești deja, și-n tine pulsează revolta. Ia zi, pentru câte idei ești gata să ucizi? Mai multe? Una dar bună? Ești soldat în superba armată a omenirii?

 

Răspunzând ostil la o atitudine ostilă, demonstrezi că ești om. Transformând reacția în atitudine, fie și raportat la situația cauzatoare, demonstrezi că, în genere, ești un om supus ostilității.

Omenirea e sumă de drame.

Importanța ideilor în care crede omul crește atingând cote paroxistice atunci cănd încerci sa i le iei.

Dacă nevoia de perpetuare s-ar fi manifestat numai în cadrul iubirii, omul ar fi dispărut de mult.

 

Importanța eu-lui este dată de negativitatea rezultatului căpătat în urma analizei la care individul îi supune, de cele mai multe ori  inconștient, pe cei din jurul său – cu cât individul se simte mai important, cu atât mai lipsiți de importanță îi par cei din jur.

Credinciosul este fidel religiei de care aparține. Cel spiritual are propria credință.

Omul își dorește nu ceea ce îi trebuie ci ceea ce nu poate obține.

Coerența în gândire este lipsită de sens, specifică mediocrității. Ea poate duce doar la plafonare.

Depărtarea de normalitate nu este o dovadă de nebunie căci normalitatea nu este nimic mai mult decat starea care predomină – și din niciuna nu a lipsit demența.